UN CALUT CU DEMNITATE

Un calut, in plina vara,
Trage carul cu povara.
Celelalte animale
Striga toate-n gura mare:

– Uite, vezi? Bietul de el,
Cat este de mititel,
Pe-o asa caldura mare
Parte de odihna n-are!

Cum stateau si se hlizeau,
Calul zise: -Nu mai vreau!
Nu mai misc niciun picior…
Sa ma bata, daca vor!

Trase carul si-l smuci
Si-ntr-un sant il pravali.
Apoi zise cu glas tare,
Sa se-auda pana-n vale:

– As vrea coama leului
Si puterea zmeului,
O codita vreau si blana,
Ca la vulpea roscovana!

Mi-as dori la gat margele,
Sa m-admire toti cu ele.
Ca sa par mai impozant,
Vreau urechi de elefant!

Nasul? Corn de rinocer!
Cocoasa de dromader!
Iar cu astea inzestrat
Sa ma plimb tantos prin sat!

Cei din jur, cand auzira,
Ras in hohot ei pornira…
Iar apoi i-au spus cu mila:
– Vei fi cal-struto-camila!

C-o asa infatisare
Vei fi o… sperietoare!
Calutul, cam rusinat,
Cugetand, a declarat:

– Toate cate sunt pe lume
Au un rost si port-un nume!
Eu, cu coama mea pe spate,
Sunt calut cu… demnitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *