Am un pisoiaș bondoc,
Se numește Ghemotoc
Și e tare jucăuș…
Este viu, nu e din pluș!
Într-un castronel, bunicul
I-a-ncălzit acum lăpticul.
Ghemotoc, de bucurie,
A sărit în farfurie!
– Lăptișorul l-ai vărsat…
Ghemotoc, să faci curat!
Cu boticu-n loc de mop,
Strânge totul strop cu strop!


